La mulți ani!
-
#21Reply in Chat & Socialize
-
#22Reply in Chat & Socialize
La mulți ani!
-
#23Reply in Did you know that
1991: A început erupția vulcanului Pinatubo pe insula filipineză Luzon.
1453: Mahomed al II-lea a început asaltul asupra orașului Constantinopol.
1792: Prima lege monetară în SUA. S-a stabilit ca monedă unică dolarul.
1800: La Viena are loc premiera Simfoniei Nr. 1 în Do major a lui Ludwig van Beethoven.
1851: Rama al IV-lea este încoronat rege al Thailandei.
1867: Mihai Eminescu a publicat, în Familia, poemul Ce doresc eu ție, dulce Românie.
1879: Prințul Brâncoveanu, aflat în misiune specială la Copenhaga, a fost primit în audiență solemnă de regele Christian al IX-lea al Danemarcei, căruia a notificat independența României.
1884: Academia Română a însărcinat pe B.P. Hașdeu cu realizarea dicționarului Etymologicum Magnum Romaniae, al limbii istorice și poporane.
1939: A apărut, la București, săptămânal, revista România literară, sub conducerea lui Cezar Petrescu.
1965: România și Iordania au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.
2005: Decesul papei Ioan Paul al II-lea.
2008: A avut loc la București summit-ul NATO (2-4 aprilie).
S-a născut azi:
1805: Hans Christian Andersen, scriitor danez (d. 1875)
1840: Émile Zola, scriitor francez (d. 1902)
1912: Ion Emil Bruckner, medic român (d. 1980)
1915: Gică Petrescu, cântăreț și compozitor român (d. 2006)
1968: Manuela Hărăbor, actriță română
1976: Raluca Turcan, politician român
Sărbători:
În calendarul romano-catolic: Sf. Francisc din Paola, pustnic (1416-1507)
-
#24Reply in News about sports
"Îi răspund eu lui Budescu, dacă nu i-a răspuns Dică. O să şi vorbesc cu el. <Domnu' Budescu, te-am angajat la Steaua, am dat 750.000 - i-am dat şi lui vreo 250.000 la semnătură. Ai 30.000 de euro pe lună, te-am angajat fotbalist să joci fotbal şi să te supui la ce spune antrenorul. Dacă te schimbă, te schimbă. Nu te-am angajat titular şi nu te-am angajat, niciodată, eu, Becali, pe tine Budescule...> Nu se poate că fac ei ce vor sau că dau declaraţii cum vor ei. Să-şi facă datoria, că nu l-am angajat şi nu i-am scris în contract că trebuie să joace 90 de minute, el, Budescu. Ăsta e răspunsul pe care i-l dau lui. Îi mulţumesc pentru ce a făcut, dar asta nu înseamnă că zici tu ce vrei sau faci tu ce vrei la echipă, că trebuie să te jucăm pe tine tot meciul. O să vorbesc şi cu el. Dar cine te crezi, băi, Budescule? Ce, crezi că eşti la Astra sau ce? Eşti la Steaua şi la Becali patron, nu faci ce vrei tu. Nu cumva sacrificăm echipa Steaua pentru tine, Budescule, o să-i spun. O să-i punem numele Budescu. Câştigă echipa cu 2-0 şi tu faci pe supăratul? Înseamnă că pe tine nu te interesează echipa, te interesează de tine. O să reglez asta, eu, mâine. Mâine, în faţa întregii echipe. Şi o să le mai spun încă ceva. Bă, voi sunteţi fotbalişti? Eu zic că fotbalişti sunt ăia care când arbitrul fluieră, chiar dacă nu are dreptate arbitrul, se ridică şi nu zic nimic. Ce tot vociferaţi, comentaţi voi, ce e asta? Asta e golănie. Când arbitrul fluieră, gata, la revedere, asta e. Nu mai comenta nimic dacă vrei să fii fotbalist. Aşa a vrut antrenorul să fie schimbat, ce îi dă raportul lui? Ce, dăm raportul la jucători? Am luat-o razna? L-am cocoloşit prea mult, aşa e", a declarat Becali, la Digi Sport.
Mijlocaşul Constantin Budescu s-a aratat extrem de nemulţumit de faptul că antrenorul Nicolae Dică a fost schimbat la pauza meciului cu CSU Craiova. "Mă simt nerespectat, m-am simţit folosit", a spus Budescu.
"Eu nu am păţit nimic, nu ştiu (n.r. - de ce m-au schimbat). Nu am apucat să vorbim, probabil e o decizie tactică. Normal că sunt supărat, mă simt un pic nerespectat, dar asta e. În această seară m-am simţit un pic folosit, ca să zic aşa. Cât s-a făcut treaba cu mine... Apoi m-au scos la pauză, nu am înţeles de ce. Nu cred că este normal şi cred că jucătorii merită respect, pentru că sunt jucători care au 30 de ani, au experienţă şi nu trebuie schimbaţi la pauză. Probabil o să vorbesc mâine. Nu am avut nervi. Nu mi se pare normal ce s-a întâmplat în această seară. Este alegerea lor. Eu am încercat să-mi fac treaba pe teren. Acum, că mi-am făcut-o bine sau rău, e treaba lor să se uite. Nu am de ce să mă feresc şi probabil o să le spun şi lor. Le-am spus că nu este normal să se întâmple, acum că ei au ales să facă din nou lucrul ăsta, mă simt un pic, aşa, frustrat. Dacă ei cred că aşa este normal să se întâmple cu jucătorii... Nici măcar (n.r. - nu mi-au spus motivul schimbării). Nu am înţeles schimbarea orcium, asta e, nu mai contează, important este că am câştigat", a declarat Budescu.
În replică, Dică a afirmat la Digi Sport că l-a schimbat la pauză pentru că nu făcea bine faza defenisvă: "De multe ori, Budi nu reuşea să coboare cu mijlocaşii centrali. Trebuia ca unul dintre mijlocaşii noştri centrali să meargă mai sus, să devenimun 4-3-3, pe faza defensivă. L-am schimbat pe Budi pentru a-l băga pe Tănase, care face faza defensivă mult mai bine. Eram în avantaj, am vorbit cu Budi înainte de acest joc, pentru că are o problemă la genunchi. I-am spus lui Budi să dea totul 45-50 de minute, să avem avantaj, apoi îl voi schimba pentru că mai avem nevoie de el in alte meciuri, e un jucător important pentru noi. Aşa am discutat cu el înainte o să discut şi mâine, nu i-am spus şi la pauză, pentru că nu am mai avut timp."
FCSB a învins, luni, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (1-0), pe CSU Craiova, în ultimul meci al etapei a IV-a a play-off-ului Ligii I. În urma acestui succes, FCSB se distanţează la două puncte în fruntea clasamentului, faţă de ocupanta locului secund, CFR Cluj, care a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu Astra Giurgiu.
Au marcat: Momcilovici '6, Florin Tănase '51 (p).
-
#25Reply in News about sports
"Eu nu am păţit nimic, nu ştiu (n.r. - de ce m-au schimbat). Nu am apucat să vorbim, probabil e o decizie tactică. Normal că sunt supărat, mă simt un pic nerespectat, dar asta e. În această seară m-am simţit un pic folosit, ca să zic aşa. Cât s-a făcut treaba cu mine... Apoi m-au scos la pauză, nu am înţeles de ce. Nu cred că este normal şi cred că jucătorii merită respect, pentru că sunt jucători care au 30 de ani, au experienţă şi nu trebuie schimbaţi la pauză. Probabil o să vorbesc mâine. Nu am avut nervi. Nu mi se pare normal ce s-a întâmplat în această seară. Este alegerea lor. Eu am încercat să-mi fac treaba pe teren. Acum, că mi-am făcut-o bine sau rău, e treaba lor să se uite. Nu am de ce să mă feresc şi probabil o să le spun şi lor. Le-am spus că nu este normal să se întâmple, acum că ei au ales să facă din nou lucrul ăsta, mă simt un pic, aşa, frustrat. Dacă ei cred că aşa este normal să se întâmple cu jucătorii... Nici măcar (n.r. - nu mi-au spus motivul schimbării). Nu am înţeles schimbarea orcium, asta e, nu mai contează, important este că am câştigat", a declarat Budescu.
În replică, Dică a afirmat la Digi Sport că l-a schimbat la pauză pentru că nu făcea bine faza defenisvă: "De multe ori, Budi nu reuşea să coboare cu mijlocaşii centrali. Trebuia ca unul dintre mijlocaşii noştri centrali să meargă mai sus, să devenimun 4-3-3, pe faza defensivă. L-am schimbat pe Budi pentru a-l băga pe Tănase, care face faza defensivă mult mai bine. Eram în avantaj, am vorbit cu Budi înainte de acest joc, pentru că are o problemă la genunchi. I-am spus lui Budi să dea totul 45-50 de minute, să avem avantaj, apoi îl voi schimba pentru că mai avem nevoie de el in alte meciuri, e un jucător important pentru noi. Aşa am discutat cu el înainte o să discut şi mâine, nu i-am spus şi la pauză, pentru că nu am mai avut timp."
FCSB a învins, luni, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (1-0), pe CSU Craiova, în ultimul meci al etapei a IV-a a play-off-ului Ligii I. În urma acestui succes, FCSB se distanţează la două puncte în fruntea clasamentului, faţă de ocupanta locului secund, CFR Cluj, care a remizat, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu Astra Giurgiu.
Au marcat: Momcilovici '6, Florin Tănase '51 (p)
-
#26Reply in News about sports
"I-am spus lui Florinel Coman că e cel mai valoros şi mai talentat, dar s-ar putea să rămână cu talentul. M-am luat de el, de Florinel, şi i-am zis: <Bă, Florinele, cum vine, mă, că toată echipa la antrenament aleargă opt jumate, nouă, zece kilometri şi tu şapte? Cum numai tu şapte?> Şi ştii ce mi-a zis? Asta cu o săptămână în urmă. <Ce, măi, nea Gigi, da' ce, suntem la atletism?> Şi m-a bufnit râsul, mi-a plăcut, a fost simpatic. Nu i-am zis nimic, atunci, Dar acum i-am zis: <Mă, tu eşti nebun, cum adică la atletism? Dacă nu alergi, nu te întâlneşti cu mingea, mă> Dar nu e nicio problemă, are timp să ajungă. Are 19 ani, dar la Budescu nu mă aştepatm, credeam că are un caracter frumos şi-l interesează echipa, dar văd că-l interesează numai de el", a declarat Becali, la Digi Sport.
Florinel Coman nu a făcut parte din lotul FCSB la meciul de luni, câştigat cu 2-0, pe Arena Naţională, în faţa echipei CSU Craiova, în etapa a IV-a a play-off-ului Ligii I.
-
#27Reply in News about sports
În vârstă de 47 de ani, Martins, fost fotbalist la echipe ca Sporting Lisabona şi Boavista Porto, a antrenat ultima dată pe Vitoria Guimaraes, cu care a ajuns în finala Cupei Portugaliei şi a terminat campionatul pe locul 4, sezonul trecut. Înainte, el a mai pregătit, printre altele, pe Maritimo Funchal şi pe Rio Ave.
De la Guimaraes, Martins a fost demis în februarie, după un eşec cu 0-5, suferit acasă, în meciul cu Braga. El a fost înlocuit de fostul tehnician al Rapidului Jose Peseiro.
Antrenorul spaniol Oscar Garcia a părăsit conducerea tehnică a echipei Olympiacos Pireu, în urmă cu o săptămână, după numai trei luni de la preluarea funcţiei.
La 31 martie, în etapa a XXVI-a a campionatului Greciei, Olympiacos a remizat, scor 1-1, în deplasare, cu Levadiakos, şi, cu 51 de puncte acumulate, a coborât pe locul al treilea al clasamentului, după liderul AEK Atena, cu 57 de puncte, şi formaţia antrenată de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, cu 52 de puncte.
La 25 februarie, Oscar Garcia a fost în prim-planul unor incidente petrecute cu ocazia întâlnirii PAOK-Olympiacos. El a fost lovit în faţă de un obiect aruncat din tribune, o rolă de hârtie, înainte de ora programată pentru startul jocului cu PAOK. După acest incident, jucătorii echipei din Pireu au mers la vestiare şi nu au mai vrut să joace, din cauza atmosferei incendiare de pe Stadionul Toumbas. Garcia s-a simţit rău şi a fost transportat la spital. Suporterii echipei PAOK Salonic au considerat că antrenorul Oscar Garcia a exagerat amploarea loviturii primite, în urma aruncării unui obiect din tribune, şi au încercat să forţeze accesul la vestiare pentru a le cere socoteală oaspeţilor. Poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a-i împrăştia pe suporteri.
PAOK a pierdut această partidă la masa verde, cu 0-3.
În vârstă de 44 de ani, Garcia preluase conducerea tehnică a echipei elene la 5 ianuarie.
Olympiacos a cucerit până în acest sezon şapte titluri de campioană a Greciei la rând, 19 din 21 posibile, începând din 1996.
-
#28Reply in News about sports
"Supărat fiind după rezultatul de egalitate obţinut în faţa Astrei, Culio a contestat formatul campionatului din ţara noastră. Aşa cum a punctat şi jucătorul în timpul interviurilor, părerea expusă public este strict opinia sa personală. Clubul nostru este un susţinător formal şi deschis al conceptului de play-off şi play-out. Din punct de vedere matematic s-a dovedit a fi un sistem echilibrat şi ferm, cu atât mai mult cu cât, în sezonul precedent, echipa noastră a beneficiat de avantajele acestui sistem competiţional. Mai multe ţări din Europa au ales acest format competiţional şi culeg deja roadele sistemului cu play-off şi play-out. Avem încredere că în sezoanele care urmează acesta îşi va dovedi eficienţa totală şi în România, pentru ca fotbalul nostru să ajungă la valoarea şi la nivelul aşteptat de noi toţi", se arată în comunicatul clujenilor.
Fotbalistul echipei CFR Cluj, Juan Culio, a criticat, duminică seară, după remiza cu Astra Giurgiu, sistemul competiţional cu play-off.
”Dacă vrea să facă play-off, să facă. Muncim opt luni şi avem multe puncte în faţa Stelei şi a Craiovei şi după aceea se reduc la jumătate. Nu ştiu cine a făcut asta, acest sistem. Munceşti opt luni, pierzi un meci şi ajungi în situaţia asta. Nu s-a pierdut campionatul. Eu sunt supărat pe cine a propus acest sistem”, a spus Culio la Digi Sport.
Formaţia CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată duminică, pe teren propriu, în compania echipei Astra Giurgiu, în etapa a patra a play-off-ului Ligii I. În urma acestui rezultat şi după victoria FCSB în meciul de luni cu CSU Craiova, scor 2-0, clujenii sunt pe locul 2, la două puncte de formaţia antrenată de Nicolae Dică.
-
#29Reply in Clans Zone
30
-
#30Reply in Clans Zone
280
-
#31Reply in Clans Zone
7
-
#32Reply in Clans Zone
Bine v-am găsit !
-
#33Reply in News about the world
Un tren privat de călători care circula pe ruta Timişoara - Reşiţa a deraiat, marţi dimineaţă, în zona Vasiova, judeţul Caraş-Severin.
Deraierea a avut loc pe secţia administrată de gestionarul privat RCCF Trans - Reşita- Vasiova.
Potrivit primelor informaţii, trenul privat 16100 a deraiat de un boghiu, dar nu s-au înregistrat victime. Garnitura era formată din locomotivă şi două vagoane.
Traficul feroviar în zonă este blocat, dar în zonă circulă doar garnituri ale operatorului privat Regio Calatori.
-
#34Reply in News about the world
”Romaero poate furniza tehnică miltară şi serviciile-suport (garanţie, mentenanţă, modernizări etc.) pe întreaga durată de viaţă a echipamentelor în cadrul unor programe de înzestrare ale Ministerului Apărării deja aprobate de Parlament. De asemenea, Romaero oferă în premieră posibilitatea de a fabrica în România majoritatea echipamentelor pentru unele programe necesare forţelor armate ale României şi unor state aliate din regiune, pentru care în ultimii peste zece ani nu au existat soluţie în ţara noastră: elicoptere militare multi-rol, vehicule 4x4, drone tactice şi strategice”, a declarat directorul general al companiei, Remus Vulpescu, pentru News.ro.
El precizează că în programele din ambele categorii, Romaero asigură reducerea cu 60-80% a cheltuielilor cu importurile, ceea ce, prin păstrarea în ţară a majorităţii banilor cheltuiţi de armată, ar fi un ajutor important în regenerarea veniturilor bugetare din care sunt finanţate cheltuielile de apărare.
”În contextul asigurării efective a veniturilor bugetare în cotă de peste 2% din PIB pentru apărare începând din 2017, Romaero – una dintre principalele întreprinderi publice din industria de apărare – şi-a propus să absoarbă fonduri de valoare mai ridicată decât în anii anteriori atât prin contracte/comenzi directe plasate de entităţi din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cât şi în cadrul programelor de cooperare industrială şi compensatorii subsecvente unor achiziţii de tehnică militară efectuate de statul român”, arată convocatorul Adunării Generale a Acţionarilor din 30 aprilie.
Romaero a estimat o pierdere de 25,94 milioane lei în 2018, o ameliorare cu 42% faţă de rezultatul bugetat pentru anul precedent. Totodată, având în vedere că pierderea înregistrată în 2017 a fost redusă la 28,31 milioane lei faţă de cea prevăzută prin buget, estimările pentru 2018 reprezintă o reducere a pierderilor cu 8% faţă de rezultatul negativ raportat anul trecut şi pierderi mai mici cu 57% faţă de rezultatul înregistrat în 2016, potrivit documentelor ce urmează a fi aprobate de acţionari.
De asemenea, societatea de stat estimează că ar putea ajunge pe profit anul viitor, cu un profit brut de 884.000 lei, urmând ca în 2020 să atingă un rezultat brut de circa 8 milioane lei.
Romaero şi-a bugetat totodată investiţii de 27,39 milioane lei în acest an, de aproape nouă ori mai mari faţă de investiţiile realizate anul trecut, de 3,16 milioane lei. Estimările pentru 2019 se ridică la 13,77 milioane lei, iar investiţiile planificate pentru 2020 sunt în sumă de 22,95 milioane lei.
”Planul de investiţii avut în vedere la construcţia BVC 2018 este axat pe modernizarea activelor critice de producţie, finalizarea infrastructurii informatice şi demararea înfiinţării propriei infrastructuri energetice”, a precizat Vulpescu.
Veniturile totale bugetate pentru acest an se ridică la 116,29 milioane lei, cu peste 65% mai mari faţă de cele realizate anul trecut, de 70,41 milioane lei. Pentru anul viitor, Romaero şi-a planificat venituri totale de 148,29 milioane lei şi de 169,29 milioane lei.
Plăţile restante estimate pentru finalul acestui an sunt de 25,84 milioane lei, în scădere cu peste 90% faţă de arieratele acumulate în perioada 2008-2017.
După concedierile colective care până în 2016 au redus personalul Romaero la aproape 700 salariaţi, compania are în prezent circa 800 angajaţi şi vrea să continue regenerarea forţei de muncă crescând numărul de angajaţi la peste 900 în 2018, peste 1.100 în 2019 şi peste 1.200 în anul 2020.
Compania îşi propune pentru acest an venituri din producţia vândută de 89,4 milioane lei, în creştere cu 76,5% faţă de nivelul planificat pentru anul 2017.
“Am estimat foarte prudent veniturile, numai pe baza certitudinilor existente în decembrie 2017. Între timp, am mai avansat cu dezvoltarea afacerilor şi putem obţine în 2018 un rezultat mai bun decât cel bugetat, astfel cum am făcut şi în 2017. Este important şi ca administratorul pachetului de acţiuni aparţinând statului să renunţe la timiditatea din trecut şi să încurajeze performanţa prin mijloacele prevăzute de lege”, a adăugat Vulpescu.
Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, are în prezent circa 800 de salariaţi şi o valoare de piaţă de 196,4 milioane lei, cu valoarea activelor de peste 800 milioane lei şi datorii de peste 300 milioane lei acumulate în ultimii zece ani.
-
#35Reply in News about the world
Raed Arafat a postat, luni, pe Facebook un mesaj în care vorbeşte despre necesitatea impunerii de restricţii pentru ţigările electronice şi dispozitivele care încălzesc tutunul.
Mesajul este însoţit de un articol CNN care vorbeşte despre o creştere cu 900 la sută a utilizării ţigărilor electronice în licee.
”900% creştere în utilizarea ţigărilor electronice în şcoli, în perioada 2011-2015. Un răspuns clar la cei care spuneau că astfel de produse nu sunt destinate copiilor şi nu influenţează adolescenţii. Vorbim de ţigările electornice care se află pe piaţă mult înaintea dispozitivelor care încălzesc tutunul. Urmează să vedem în viitor şi impactul noilor dispozitive intrate pe piaţă recent. Este clar că trebuie acţionat urgent prin interdicţia promovării şi a utilizării în spaţiile publice aplicând reguli similare celor aplicabile ţigărilor clasice pentru toate aceste dispozitive!”, scrie Arafat pe Facebook.
Acesta nu este primul mesaj al secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne împotriva fumatului.
În 21 martie vorbea despre necesitatea ca parlamentarii să iniţieze un proiect legislativ ”încât să oprim recrutarea noilor generaţii de fumători de către comercianţii morţii”, iar anterior despre interzicerea publicităţii la fumat în locurile publice.
-
#36Reply in News about the world
Fetiţa în vârstă de 3 ani din Olteniţa care a dispărut luni şi ale cărei semnalmente au fost făcute publice de poliţie a fost găsită marţi dimineaţă înecată în râul Argeş, la aproximativ 2 kilometri de casă.
Conform poliţiei, fetiţa a fost găsită înecată în Râul Argeş. După primele constatări, copila nu prezintă urme de violenţă.
Trupul ei a fost descoperit la aproximativ 2 kilometri de locul dispariţiei, iar Poliţia a declanşat o anchetă pentru moarte suspectă.
Marţi dimineaţă, Poliţia anunţase semnalmentele fetiţei, cerând sprijinul populaţiei pentru găsirea ei.
"Rugăm persoanele care deţin informaţii utile în vederea identificării acesteia să sune la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie", transmiteau poliţiştii.
-
#37Reply in News about the world
Întreaga familie este "nebună de fericire", a spus ea. Primul trimestru al sarcinii nu a fost unul uşor, a precizat Hudson.
În filmul publicat Instagram, actriţa, partenerul său, şi cei doi copii mai mari sparg baloane, anunţând sexul copilului şi bucurându-se în faţa prietenilor.
"Dacă vă întrebaţi de ce am fost absentă de pe paginile mele sociale este din cauză că nu mi-a fost niciodată mai rău", a scris ea pe Twitter.
Hudson are doi fii din două relaţii anterioare. Ryder Russell Robinson, fiul ei şi al solistului formaţiei Black Crowes, Chris Robinson, s-a născut în 2004. Bingham Hawn Bellamy, al cărui tată este solistul formaţiei Muse, Matt Bellamy, s-a născut în 2011.
"Am încercat să ţinem secretă sarcina pentru mai mult timp, dar abdomenul este proeminent şi, sincer, să încerc să-l ascund este obositor", a scris actriţa.
Hudson a apărut pentru prima dată în public împreună cu Fujikawa în luna mai, anul trecut, la premiera mamei sale, actriţa Goldie Hawn, cu filmul "Snatched".
Kate Hudson a devenită celebră în 2001 după câştigarea premiului Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul din filmul "Aproape celebri/ Almost Famous". Ea a mai jucat în filme precum "Cum să scapi de un tip în 10 zile/ How to Lose a Guy in 10 Days" (2003), "Mămică de ocazie/ Raising Helen" (2004), "Cheia schelet/ The Skeleton Key" (2005), "Doar tu şi eu. Al treilea e în plus/ You, Me and Dupree" (2006), "Aurul nebunilor/ Fool's Gold" (2008), "Războiul mireselor/ Bride Wars" (2009) şi "The Reluctant Fundamentalist" (2012).
-
#38Reply in Did you know that
Ştiaţi că… Crocodilii plâng după ce înghit prada?
Crocodilului îi curg lacrimile abundent din ochi, după ce biata victimă este devorată. Acest fenomen se datorează unui mecanism de reglare interioară, prin care animalul scapă în acest fel de apa şi sărurile în exces.
-
#39Reply in Did you know that
Ştiaţi că… În condiţii normale delfinii respiră o dată la şase minute?
Delfinii respiră prin plămâni şi nu prin branhii. Nasul delfinilor se deschide printr-o singură nară situată într-o mică adâncitură din creştetul capului, numită event. Delfinii nu au corzi vocale şi singura parte a corpului lor care poate produce sunete este eventul.
-
#40Reply in Did you know that
Ştiaţi că… Gura delfinului este plină de colţi ascuţiţi între 12-200?
Delfinul nu-şi pierde niciunul dintre dinţi în timpul vieţii. Aceştia dorm cu un ochi deschis şi îşi pot mişca ochii în mod separat, uitându-se cu unul într-o direcţie şi cu celalalt în altă direcţie.