Posts by S P A R T A N ~ immortaL.

1770: Cometa Lexell, descoperită de astronomul Charles Messier, trece la doar 0,015 unități astronomice (2,2 milioane kilometri) de Pământ, cel mai aproape dintre toate cometele observate de-a lungul istoriei.

1862: Prințesa Alice a Regatului Unit, a doua fiică a reginei Victoria, s-a căsătorit cu Prințul Ludovic de Hesse, viitorul Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse.

1863: Războiul civil american: Începe Bătălia de la Gettysburg.

1878: S–a încheiat Congresul de pace de la Berlin. Prin Tratatul de pace s–au recunoscut independența României și drepturile ei asupra Dobrogei. Județele Cahul, Bolgrad și Ismail, din sudul Basarabiei, aflate în componența României, sunt încorporate Imperiului Țarist.

1903: Începe prima ediție a Turului Franței.

1916: În prima zi a Bătăliei de pe Somme, 19.000 soldați ai armatei engleze sunt uciși, iar 40.000 sunt răniți.

1920: Se înființează, la Sibiu, Școala militară de ofițeri activi de infanterie (inaugurată la 19 decembrie), în prezent Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” [1].

1921: În conformitate cu agenția de știri Xinhua la Shanghai a fodt fondat Partidul Comunist Chinez.

1925: António Maria da Silva este numit pentru a treia oară prim-ministru al Portugaliei.

1942: Al Doilea Război Mondial: Începe prima bătălie de la El Alamein.

1990: Reunificarea Germaniei: Germania de Est acceptă Marcă germană ca monedă, unind astfel economiile Germaniilor de Est și Vest.

1993: România: A intrat în vigoare taxa pe valoare adaugată (TVA) și liberalizarea completă a prețurilor.

1999: Regina Elisabeta a II–a a Marii Britanii a inaugurat, la Edinburgh, primul parlament scoțian ales în ultimii 300 de ani.

2004: Postul de radio România Tineret emite doar pe internet, devenind un post experimental. Directorul postului este Florian Pittiș.

2005: Intră în circulație leul nou, urmând ca până la 31 decembrie 2006 leii vechi să circule în paralel cu cei noi. Aceasta reprezintă a doua etapă a denominarii și începând cu această dată 10.000 lei vechi vor fi preschimbați pentru un leu nou.

2007: Rutierul Dan Anghelache câștigă Turul României 2007. Victorie românească după 10 ani.

2007: Pe stadionul Wembley are loc un concert pentru comemorarea a 10 ani de la dispariția prințesei Diana.

2011: Albert al II-lea, Prinț de Monaco se căsătorește la palatul regal cu Charlene Wittstock, fostă înotătoare olimpică; Wittstock devine Prințesa Charlene.

2013: Croația aderă la Uniunea Europeană, devenind al 28-lea stat membru al Uniunii Europene.

Sărbători religioase

Soborul Sfinților 12 Apostoli (calendar ortodox)

Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeț (calendar ortodox)

Sărbători naționale

Republica Democrată Congo: Independența de Belgia (1960)

1660: William Oughtred, matematican englez (n. 1575)

1919: John William Strutt Rayleigh, fizician englez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1904 (n. 1842)

1971: Viktor Patsayev, Georgi Dobrovolski și Vladislav Volkov, cosmonauți pe nava Soiuz 11

1986: Roman Gul, scriitor rus (n. 1896)

2009: Pina Bausch, balerină și coregrafă germană (n. 1940)

2012: Ițhak Șamir, fost prim ministru al Israelului (n. 1915)

2017: Simone Weil, politiciană franceză (n. 1927)

1470: Charles al VIII-lea al Franței, rege al Franței

1801: Frédéric Bastiat, jurnalist francez

1884: Georges Duhamel, scriitor francez

1893: Walter Ulbricht, președinte al Republicii Democate Germane

1900: Gheorghe Vrănceanu, matematician român, membru al Academiei Române

1904: Oskar Paulini, scriitor german

1906: Anthony Mann, regizor de film american

1909: Paul Constantinescu, compozitor român

1911: Czesław Miłosz, poet polonez, laureat al Premiul Nobel

1917: Susan Hayward, actor de film american

1926: Peter Alexander, actor austriac

1926: Paul Berg, biochimist american

1931: Harry Blanchard, pilot american

1936: Assia Djebar, scriitor și regizor algerian

1944: Raymond Moody, fizicain și filozof american

1945: Sean Scully, pictor și grafician american

1951: Stanley Clarke, basist de jazz american

1952: Mircea Grosaru, politician român

1953: Hal Lindes, chitarist și compozitor britanic-amercan

1960: Marin Almăjanu, politician român

1963: Yngwie J. Malmsteen, chitarist suedez

1966: Mike Tyson, pugilist american

1968: Phil Anselmo, muzician american

1975: Ralf Schumacher, pilot german de Formula 1

1977: Monica Iacob-Ridzi, politician român

1981: Alissa Jung, actriță germană

1985: Michael Phelps, înotător american

1986: Allegra Versace, nepotul lui Gianni Versace

1987: Martin Jacobson, jucător de poker suedez

1859: Acrobatul francez Charles Blondin a traversat cascada Niagara, mergând pe o funie

1905: Albert Einstein publică lucrarea „Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare", cunoscută astăzi ca teoria relativității

1908: Are loc fenomenul Tunguska în Siberia

1934: A avut loc, în Germania, masacrul împotriva liderilor asociațiilor politice rivale lui Hitler („Noaptea cuțitelor lungi")

1936: Se publică romanul „Pe aripile vântului" al scriitoarei americane Margaret Mitchell

1960: Congo își câștigă independența față de Belgia

1973: Cea mai lungă eclipsă totală de soare a secolului XX (6 min 20 s)

1997: Hong Kong revine sub suveranitatea R.P.Chineze, la miezul nopții, după 156 de ani de administrație britanică

2002: Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2002 este câștigată de Brazilia printr-un 2 : 0 împotriva Germaniei.

2005: Spania legalizează căsătoria între persoane de același sex

2015: Pe 30 iunie a fost adăugată o secundă în plus în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa încetinirea vitezei de rotație a Terrei în jurul propriei axe.

Alberto Sordi (n. 15 iunie 1920 în Roma - d. 25 februarie 2003 în Roma) a fost un actor de film, teatru, de voce și de televiziune italian, respectiv un regizor de film.

Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu) (n. 15 iunie 1893, București - d. 2 februarie 1964) a fost un scriitor, dramaturg și romancier român.

Școala primară o face la Constanța, unde tatăl său era medic primar. A urmat gimnaziul „Mircea cel Bătrân” pe care l-a absolvit în 1908; urmează apoi secția modernă de la Liceul „Sf. Sava” din București (1908-1912). A făcut studii de filosofie la București și la Paris. După primul război mondial este șef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris. Din 1926 este inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 director general al teatrelor și operelor. Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Național până în 1944; în 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Național din 1956; membru al Comisiei Naționale UNESCO din 1958.

Debutează cu un poem în „Revista celor șase” (1912); debutul în volum se produce în 1926 cu Dramă și teatru. După cîteva încercări în genul dramatic: Metamorfoze (dramă în versuri, 1927), Anno domini (1927) și Molima (1930), considerate de autor drept experiențe de debutant, scriitorul a abordat romanul.

Sfârșit de veac în București (1944) continuă, în formulă balzaciană, cronica arivismului burghez, începută de Nicolae Filimon și reconstituie cu precizie și culoare ultimele decenii al secolului al XIX-lea. Romanul excelează mai ales prin prezența lui Iancu Urmatecu, personaj de o deosebită complexitate, în care inteligența și sentimentalismul, cinismul și lipsa de scrupule coexistă verosimil. Ion Sîntu (1957), conceput ca un „Bildungs-roman” (roman al formării personalității), întregește fresca socială cu primii ani ai secolului al XX-lea. Romanul început în 1944 conține numeroase implicații autobiografice, atent mascate prin obiectivitatea epicului tradițional. El îl continuă pe cel precedent, urmărind destinele lui Matei și Ion Sîntu, tentativele de evadare dintr-o lume pe care o găsesc anacronică – lumea lui Iancu Urmatecu – în care sensul lucrurilor îl dau evenimente cum sunt: Răscoala din 1907, începutul Primului Război Mondial. Taurul mării (1962) evocă viața din vechiul oraș dobrogean Histria.

Ion Marin Sadoveanu a profesat cu competență cronica dramatică și a publicat studii despre teatru: De la mimus la baroc (1933), Drama și teatrul religios în Evul mediu (1942) urma să facă parte dintr-o Istorie a dramei și teatrului pe care n-a terminat-o ș.a. A tradus din Heinrich von Kleist, Stendhal, Shakespeare, Ibsen, Goethe, Heine ș.a. A publicat un volum de poezii Cântece de rob (1930), cu o poezie metafizică și religioasă în maniera lui Paul Claudel. A mai publicat povestiri, eseuri, memorialistică, note de călătorie, o povestire science-fiction: Akho și Tao (1963). S-a distins și ca un excelent conferențiar.

Edvard Hagerup Grieg (n. 15 iunie 1843,[1][2][3][4][5][6] Bergen, Suedia-Norvegia[*][7][8] – d. 4 septembrie 1907,[1][2][3][4][5][6] Bergen, Norvegia[9][8]) a fost un compozitor și pianist norvegian.

Edvard Grieg este cel mai de seamă muzician din școala națională norvegiană și unul din reprezentanții de frunte ai muzicii romantice europene. Muzica lui a fost influențată de romanticii germani, ca de pildă Schumann, și de asemenea de muzica populară a poporului său, uneori și de cea a popoarelor scandinave vecine. Grieg a activat și ca pianist de concert până la sfârșitul vieții sale. El a scris multe suite.

Edvard Grieg s-a născut în orașul Bergen din vestul Norvegiei ca al patrulea dintre cinci copii ai lui Alexander Grieg (1806 - 1875), comerciant înstărit și consul al Marii Britanii în localitate. Alexander Grieg continuase antrepriza de negoț de pește și homari din Marea Nordului, înființată în anul 1779 de bunicul său Alexander Greig, devenit Grieg, și care emigrase în Norvegia din Scoția, din localitatea Cairnbulg de lângă Aberdeen, după bătălia de la Culloden [10] [11] Originea scoțiană a familiei nu era ceva ieșit din comun, fiindcă numeroase familii din Bergen aveau conexiuni familiale în alte țări europene din vecinătate ca Danemarca, Germania, Marea Britanie sau Olanda. Grieg a crescut într-o familie cu tradiții muzicale. Și renumitul pianist canadian Glenn Gould era înrudit cu Grieg, bunicul mamei sale fiind văr primar cu compozitorul norvegian. Bunicii din partea mamei lui Grieg erau membri în «Musikkselskapet Harmonien», una din orchestrele cele mai vechi din lume, întemeiată în anul 1765. Mama sa Gesine Judith, născută Hagerup (1814 - 1875) era deasemenea descendenta unei familii onorabile din Bergen, în rândurile cărora s-au numărat mai mulți înalți prelați și notabili. Ea avea și ascendențe suedeze: pe ingeniosul preot și ofițer Kjell Stubin din secolul al XVII-lea [12]. iar tatăl ei, Edvard Hagerup (1781 - 1853) a fost un binecunoscut patriot norvegian, președinte al Tribunalului din Bergen , în mai multe rânduri deputat în parlamentul Norvegiei, constituit în 1814. Înzestrată fiind cu talent muzical, Gesine Hagerup a fost trimisă în copilărie, de părinții ei, la Altona, pe atunci în Danemarca, pentru a lua lecții de pian și canto cu renumitul pedagog german Albert Methfessel (1785 - 1869),cântăreț și compozitor, iar mai apoi s-a perfecționat la Londra. Ulterior, Gesine Grieg a devenit cunoscută la Bergen ca pianistă și ca poetă și mai ales ca o mult apreciată profesoară de pian. Ea a găzduit un salon muzical în care se interpreta săptămânal atât muzică clasică instrumentală cât și fragmente din opere, de asemenea cânta uneori ca pianistă solistă la concerte ale orchestrei locale. În aceste împrejurări, Edvard a avut ocazia, de mic copil, să se familiarizeze cu muzica unor compozitori clasici ca Mozart și Beethoven, dar și cu cea a romanticilor ca Weber, Chopin sau Mendelssohn. Începând din 1849 mama i-a fost și cea dintâi profesoară de pian . Este de menționat că și tatăl familiei, Alexander, știa să cânte la pian. John, celălalt băiat dintre cei cinci copii ai soților Grieg, a învățat să cânte la violoncel, dar a mers pe calea unei cariere comerciale dupa exemplul tatălui. Deși aspira la început să devină preot și îi plăcea să recite poezii, micul Edvard nu a găsit o mare atracție în orele de școală și uneori căuta sub diverse motive să le evite. Pe la 12 ani când a încercat să compună pentru întâia dată o bucată muzicală - niște "Variațiuni pe o temă germană opus 1", învățătorul nu a apreciat de loc inițiativa, l-a tras de păr și a aruncat compoziția pe foc.[13]

Dimitrie Grecescu (n. 15 iunie 1841, Cerneți, Mehedinți - d. 2 octombrie 1910, București) a fost un academician român, botanist, medic, membru titular (1907) al Academiei Române. Adunând și determinând, cu sprijinul studenților săi, plante din toate zonele țării, a alcătuit cel mai complet ierbar de la noi — „Ierbarul florei României”, iar ulterior relațiile cu botaniștii de peste hotare i-au prilejuit alcătuirea unui „Ierbar european”. Anul 1898 marchează apariția lucrării sale cele mai importante, carte fundamentală a științei românesti: „Conspectul Florei României". Plantele sunt aici clasificate riguros și extrem de judicios, iar alături de denumirea lor științifică figurează și cea populară.

A fost membru fondator al Societății Științelor Medicale din București, membru al Societătii Naturaliștilor din Moscova și al Societății de Botanică din Franța, fiind considerat un întemeietor al botanicii medicale din România.

Paolo Dono di Pratovecchio zis Uccello (n. 15 iunie 1397, Florența - d. 10 decembrie 1475, Florența), pictor italian din perioada timpurie a Renașterii florentine. Stăpânirea artei perspectivei, care era o mărturie a epocii și care s-a manifestat în mod deosebit în opera sa, îl situează printre cei mai importanți pictori renascentiști italieni ai secolului al XV-lea. Cu toate acestea, stilul lui Uccello este încă îmbibat de arta gotică târzie, încât artistul este considerat ca fiind ultimul reprezentant al acestui stil internațional în pictura italiană.

Paolo, viitorul artist, s-a născut la Florența în anul 1397, fiu al chirurgului-bărbier Dono di Paolo di Pratovecchio. Mama, Antonia di Giovanni di Castello del Beccutto, era descendentă a unei vechi familii florentine. Despre tinerețea artistului nu se știe prea mult, în afară de faptul că și-a probat talentul în pictură foarte timpuriu. Între anii 1407 și 1414 lucrează împreună cu pictorul Masolino da Panicale (1383-1440) și sculptorul Donatello în atelierul lui Lorenzo Ghiberti, care obținuse comanda pentru realizarea porții de nord a Baptisteriului din Florența. În această perioadă a căpătat numele de "Uccello" (Pasăre), datorită îndemânării cu care reușea să umple spațiile rămase libere între motivele principale cu mici animale și, mai ales, păsări.

În 1415, artistul este primit în asociația Arte dei Medici e Speziali ("Asociația Medicilor și Farmaciștilor"), de care aparțineau și pictorii. Începând din 1418, călătorește mult: la Pisa și la Siena studiază creațiile lui Sassetta (1400-1450) și Ambrogio Lorenzetti (1290-1348), în Venezia lucrează la mozaicurile din Basilica di San Marco. Din acești ani datează fresca Madonna col Bambino, care se găsea în una din casele familiei Del Beccuto (astăzi în Muzeul San Marco din Florenza).

Căpetenia de mercenari John Hawkwood - detaliu - frescă (1436) în Domul din Florenţa

În 1430, întors la Florența, execută frescele Storie della Genesi pe galeria verde (Chiostro verde) a mănăstirii Santa Maria Novella.

În anul următor, Uccello sosește la Veneția, unde rămâne timp de cinci ani. Veneția, datorită dialogului purtat cu Bizanțul, este orașul coloriștilor, spre deosebire de orașul celor ce pun accentul pe desen, Florența. Uccello este captivat de lucrările lui Gentile da Fabriano (1370-1427) și, în aceeași măsură, entuziasmat de primele lucrări ale contemporanului său, Antonio Pisano (il Pisanello, 1395-1455).

În 1431, Uccello revine din nou la Florențs. Trebuie să mai aștepte câțiva ani pntru a fi recunoscut ca maestru. Primul succes îl înregistrează în anul 1436 cu fresca din Domul Santa Maria del Fiore, reprezentând pe Căpetenia de mercenari John Hawkwood (alias Giovanni Acuto), compoziție semnată pentru prima dată cu numele "Paolo Uccello". Fresca atestă profunda cunoaștere a meșteșugului de către pictor. În imensa bogăție a materialului se regăsesc rezultatele cercetărilor de mulți ale artistului în domeniul perspectivei. Fresca reprezintă prima pictură renascentistă a unei statui ecvestre și va exercita o influență însemnată asupra pictorilor din secolul al XV-lea, care se vor angaja adesea în zugrăvirea acestei teme.

Între 1435 și 1440, Uccello pictează - la comanda lui Cosimo Medici - o serie de trei tablouri despre bătălia de lângă San Romano din 1432, încheiată cu victoria Republicii Florentine asupra locuitorilor Sienei.

Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, 1435-1460, National Gallery, Londra

În 1443, Uccello participă din nou la lucrările de decorare a Catedralei din Florența. Proiectează vitralii și pictează fresce în jurul cadranului orologiului, care va fi instalat deasupra intrării principale. Din această epocă datează și frescele ce decorează pridvorul bisericii San Miniato al Monte. Din păcate, în secolul al XVII-lea au fost acoperite cu tencuială și în prezent - după restaurare - sunt într-o stare foarte proastă.

De la începutul anilor patruzeci, Uccello conlucrează strâns cu sculptorul Donatello. În 1445 lucrează împreună în Padova. În jurul anului 1447, după revenirea la Florența, termină o altă serie de fresce pentru galeria bisericii Santa Maria Novella.

În 1452, Uccello se căsătorește cu tânăra de 19 ani, Tommasa di Benedetto Malifici. Între 1455 și 1460, pictează două variante pe tema Sfântul Gheorghe ucigând balaurul; tabloul mai cunoscut și mai minuțios lucrat se află în prezent în National Gallery din Londra. Începând cu sfârșitul anilor cincizeci, Uccello este tot mai mult privit de noile generații de pictori ca o relicvă a vremurilor apuse. Este nevoit să execute machete pentru artiștii care se ocupau de vitralii și pentru ebeniștii care făceau încrustrații în lemn.

În 1465, situația sa se îmbunătățește. Societatea "Corpus Domini" din Urbino îi comandă o lucrare pentru altarul capelei "Sfântul Sacrament". Uccello execută celebra sa predelă, Miracolul Ostiei, care va fi terminată în 1473 de pictorul Iustus di Gandava. Ultima sa capodoperă, Vânătoare (nocturnă ?), a rămas mult timp neremarcată.

Paolo Uccello moare la 10 decembrie 1475 și este înmormântat la Florența în cavoul familiei din biserica Santo Spirito.