Back to Răzvan-'s profile
Răzvan-

Posts by Răzvan-

1,272 posts

  1. #961
    Reply in News about the world

    Tenismena americană Serena Williams, însărcinată în șase luni, a pozat nud pe coperta ultimul număr al revistei Vanity Fair, căreia i-a oferit un interviu în care prezintă detalii ale poveștii sale de dragoste cu omul de afaceri Alexis Ohanian, relatează EFE.

    Sursa foto: Annie Leibovitz exclusively for Vanity Fair/Handout via REUTERS

    În poza realizată de celebra fotografă Annie Leibovitz, sportiva afișează o burtică proeminentă în timp ce își acoperă cu o mână pieptul, imitând emblematica fotografie făcută pentru Vanity Fair de actrița Demi Moore în 1991.

    Fotografia apare la două luni după ce Serena Williams a dezvăluit pe Snapchat că este însărcinată în 20 de săptămâni, o știre care a revoluționat rețelele de socializare.

    Serena Williams, în vârstă de 35 de ani, va deveni mamă în ultimul trimestru al anului alături de Alexis Ohanian, cofondator al site-ului Reddit, cu care s-a logodit în decembrie după ce îl cunoscuse în urmă cu un an și jumătate la Roma.

    În interviu, cea considerată cea mai bună jucătoare de tenis din istorie, povestește cum a aflat că este însărcinată înainte de Open-ul din Australia, întâlnirea sa cu Ohanian, sau momentul în care acesta a cerut-o în căsătorie.

  2. #962
    Reply in News about the world

    Deschiderea Oficiului de legătură al NATO la Chișinău a fost amânată din nou și nu se știe când va fi inaugurat. Acesta urma să fie deschis în luna martie, după care data a fost amânată pentru lunile iunie-iulie, dar surse din cadrul Ministerului de Externe al Republicii Moldova au declarat marți seara pentru Radio Chișinău că inaugurarea oficiului va fi amânată cu câteva luni.

    Motivul oficial invocat de autoritățile moldovene este faptul că imobilul care ar urma să găzduiască oficiul NATO se află încă în reparații.

    Pe de alta parte, experții nu exclud că amânarea se face intenționat pentru a nu inflama și mai mult spiritele, mai ales că președintele Igor Dodon și socialiștii proruși se opun deschiderii oficiului NATO în Republica Moldova.

    Despre deschiderea unui oficiu de legătură al NATO la Chișinău se discută din 2015, dar abia la sfârșitul anului 2016 a fost semnat un acord în acest sens.

    Potrivit guvernului, deschiderea Oficiului va facilita, susține și extinde participarea Republicii Moldova la toate activitățile de cooperare cu NATO în diferite programe. Deși biroul va avea un statut strict civil, subiectul a provocat dezbateri aprinse în decembrie anul trecut în parlament.

    Analistul politic Nicolae Negru consideră că aceste amânări au mai degrabă un subtext politic. În opinia sa, noua amânare ar fi o concesie făcută de guvern lui Igor Dodon, în contextul discuțiilor despre modificarea sistemului electoral.

    "Eu cred că la mijloc este un motiv politic. Cred că motivul adevărat este dependența Partidului Democrat (de guvernare) de Partidul Socialist în legătură cu schimbarea sistemului electoral și cred că Dodon profită de faptul acesta și exercită anumite presiuni", a declarat Nicolae Negru pentru Radio Chișinău.

    Acordul privind deschiderea Oficiului de legătură al NATO la Chișinău a fost semnat de premierul Pavel Filip și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la 29 noiembrie 2016 la Bruxelles. Zece zile mai târziu, parlamentul a ratificat acordul care a fost promulgat de fostul președinte Nicolae Timofti, însă Igor Dodon a declarat în mai multe rânduri că se va opune pe toate căile deschiderii Oficiului NATO la Chișinău.

    De altfel, Dodon a retras marți prin decret proiectul Strategiei securității naționale și a Planului de acțiuni pentru implementarea acestuia, elaborate în perioada mandatului lui Nicolae Timofti. El a dispus crearea unei comisii care sa elaboreze o nouă Strategie a securității naționale a Republicii Moldova.

  3. #963
    Reply in News about the world

    Producția de cărbune net a României a totalizat, în primele patru luni ale anului în curs, 1,461 milioane tone echivalent petrol, fiind cu 6,8% (93.500 tep) mai mare față de cea din perioada similară din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).

    În perioada menționată, România a importat 116.700 tep cărbune net, cu 47.500 tep (28,9%) mai puțin comparativ cu cantitatea importată în aceeași perioadă a anului trecut.

    Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul ministerului de resort, România dispune de rezerve totale de 12,6 miliarde tone lignit, concentrate geografic în Bazinul Minier Oltenia. Zăcămintele în exploatare totalizează 986 milioane tone.

    Rezervele de huilă, concentrate în bazinul carbonifer al Văii Jiului, totalizează 2,2 miliarde tone, din care 592 milioane tone se află în perimetre exploatate.

  4. #964
    Reply in News about the world

    După 40 de minute de interviu, Carmen Aristegui, o jurnalistă foarte cunoscută în Mexic, pune mâna pe telefonul mobil pentru a se adresa presupușilor spioni ai guvernului: 'Alo? Ministerul de Interne? Bine, deja știți oricum toate acestea. Mulțumesc pentru că ne ascultați!'. Dincolo de umor, această jurnalistă s-a simțit intimidată când a aflat că guvernul o spiona, pe ea și pe alți reporteri și activiști, dar consideră că activitatea sa o protejează, relatează miercuri AFP, în prezentarea unui interviu cu jurnalista.

    Scandalul a izbucnit la 19 iunie, când cotidianul The New York Times a dezvăluit că jurnaliști, militanți pentru drepturile omului și activiști anticorupție din Mexic au fost victime ale spionajului prin intermediul unui soft cumpărat de guvernul mexican de la întreprinderea israeliană NSO.

    Softul-spion se instalează pe telefonul persoanei vizate printr-un mesaj fals provenind de la o mass-media cunoscută sau de la un apropiat și care conține un link care, odată accesat, instalează un program informatic spion pe telefonul mobil.

    Președintele mexican Enrique Pena Nieto a respins aceste acuzații, însă victimele acestui presupus spionaj au sesizat justiția.

    Carmen Aristegui, 53 de ani, a dezvăluit în 2014 un conflict de interese între soția președintelui mexican și un constructor în domeniul imobiliar ce lucra pentru guvern pentru construirea unei case. Scandalul a afectat grav popularitatea lui Pena Nieto.

    Acest scandal de spionaj intervine într-un context deja extrem de îngrijorător pentru jurnaliștii din Mexic, țară clasată pe locul trei în clasamentul celor mai periculoase state pentru exercitarea acestei activități, potrivit Reporteri fără Frontiere. Șase reporteri au fost uciși de la începutul anului în Mexic și peste o sută din 2009 până în prezent.

    În interviul acordat AFP, Carmen Aristegui estimează că scopul acestui spionaj are o intenție fundamentală: să intimideze, să-l facă pe cel spionat vulnerabil pe fondul propriilor temeri, a slăbiciunii umane, a propriilor povești personale. 'Aceasta este o față sinistră, proprie unui regim dictatorial. Acestea sunt instrumente ale tiranilor. Acesta-i Mexicul? Nu putem permite ca așa ceva să se întâmple într-o țară ce se pretinde democratică', a spus jurnalista.

    Potrivit relatărilor sale, a fost vizat chiar și fiul său adolescent, iar prin aceasta 'guvernul mexican a depășit o limită foarte gravă'.

    Cu toate acestea, jurnalista declară că nu-i este frică și încearcă să nu se gândească 'în mod paranoic că există un cuțit după ușă'. 'Pentru că, în caz contrar, ei ar câștiga', a spus ea. 'Am încredere și îmi repet mereu că munca mea publică de jurnalist este cea mai bună protecție a mea', a mai subliniat Carmen Aristegui.

  5. #965
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Rămăşiţele unui adolescent din Panama care a murit acum 700 de ani au relevat că acesta a suferit dureri în braţul drept din cauza unei tumori care s-a extins la os.

    Rămăşiţele, care au fost descoperite în anii '70 în provincia Bocas del Toro din Panama, au fost reanalizate de Nicole Smith-Guzmán de la Smithsonian Tropical Research Institute, aceasta a descoperit o trăsătură interesantă a humerusului drept, anume urme ce par a indica prezenţa unei tumori, scrie Smithsonian Magazine.

    În urma datării cu carbon, s-a aflat că acesta este cel mai vechi caz de cancer din America centrală.

    sursa: descopera.ro

    Oasele au aparţinut unui adolescent de 14-16 ani, probabil de sex feminin, dar în lipsa pelvisului este greu de dovedit.

    Tipul de cancer nu poate fi ştiut cu exactitate, dar tumoarea a fost o formă de sarcom. De asemenea, în urma colaborării cu Jeffrey Toretsky, specialist în oncologie pediatrică, cercetătoarea susţine că tumoarea nu a fost cauza morţii.

    Motivul pentru care cazurile de cancer nu se păstrează în siturile arheologice din America centrală este faptul că solul, la fel ca ploaia, tinde să fie acid, fiind nevoie de condiţii speciale pentru a păstra vestigiile umane. Acest schelet a fost salvat de scoicile cu care a fost îngropat, a căror descompunere a menţinut pH-ul solului la un nivel care să permită conservarea oaselor.

    Smith-Guzmán adaugă faptul că „nu există nicio dovadă care să ateste că această boală era mai rar întâlnită în trecut. Cancerul este rar întâlnit la oamenii mai tineri de 50 de ani şi dacă luăm în considerare numărul mic de rămăşiţe umane care sunt conservate şi excavate, avem la dispoziţie foarte puţin material. De aceea nu vedem mai multe cazuri de cancer găsite în populaţiile antice. De asemenea, efectele cancerului trebuie să se observe în oase, ceea ce este neobişnuit”.

  6. #966
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Oamenii pot avea vise premonitorii, iar acestea depind de gradul de intuiţie pe care îl are fiecare persoană în parte. Totodată, oamenii tind să viseze în culori, afirmă psihologul şi lectorul Ştefania Gubavu.

    Mai jos găsiţi răspunsurile oferite de psihologul şi lectorul Ştefania Gubavu la opt întrebări despre vise pe care şi le pun foarte mulţi oameni:

    1. De la ce vârstă visăm?

    Noi ne dăm seama că visăm pentru că ne amintim acţiunea, imaginile din vis, o stare, o senzaţie cu care ne trezim. Această capacitate de reflectare se dezvoltă în timp în psihicul nostru şi este nevoie să existe şi conştiinţa propriei persoane, a identităţii noastre - Eu am visat. De aceea nu se poate stabili clar de când începem să visăm, căci bebeluşul nu ne poate povesti dacă a visat.

    Însă capacitatea creierului de a visa, fiziologic vorbind, este prezentă încă de când ne naştem.

    S-a dovedit ştiinţific faptul că bebeluşul îşi petrece mare parte a timpului în starea REM (rapid-eye movement), caracteristică visului. Aşa că am putea susţine că visăm încă de la începutul vieţii, ca şi cum visul este un însoţitor permanent al dezvoltării noastre psihice.

    Şi animalele visează. Dacă le observăm atunci când visează, putem să ne dăm seama că cele mai multe vise ale lor sunt legate de perioada când erau pui.

    2. Unele articole susţin că majoritatea oamenilor visează alb-negru şi că visele în culori sunt rare. Este doar un mit sau este adevărat?

    Aş afirma opusul. Noi tindem să visăm în culori, căci ele reflectă mediul în care trăim, aşa cum îl vedem. Tocmai, atunci când visul este alb-negru sau este prezentat „într-o anumită lumină'', acest fapt poate indica ceva ce visătorul trăieşte în relaţie cu realitatea sau cu o anumită situaţie de viaţă, în funcţie de conţinutul visului respectiv.

    Culorile reprezintă simboluri pentru emoţiile pe care noi le trăim.

    Un vis în alb-negru poate vorbi despre o atitudine extremizată a persoanei faţă de viaţă (ori-ori), despre o situaţie fără alternative, poate o tristeţe prelungită faţă de o anumită situaţie pe care cel care visează o trăieşte, mergând până la depresie, neputinţă copleşitoare.

    3. De ce crezi că simt oamenii nevoia să-şi povestească visele?

    Cred că visele ne fascinează. Toţi oamenii îşi amintesc cel puţin un vis care i-a marcat pentru o perioadă de timp, chiar dacă nu au dorit să şi-l interpreteze. Pentru că visele ni se întâmplă! Nu decidem noi, de la nivel conştient, ce vom visa. Şi pentru că ne dau o anumită stare afectivă. Cred că nevoia de a le povesti vine din dorinţa de a le da sens, de a le integra în viaţa noastră. Ca şi cum ele ar veni dintr-un necunoscut din noi (căci sunt parte din noi), ca nişte mesaje care ne pot ajuta, ghida în viaţa noastră. Aceasta este o credinţă veche a omului, încă de la începuturi, pe când nu avea mijloace ştiinţifice să îşi explice ceea ce i se întâmplă. Omul vechi şi credinţa aceasta sunt în noi mai prezente decât am vrea să credem şi apar în relaţie cu tot ceea ce e necunoscut iniţial.

    4. De unde vine fascinaţia pentru vis?

    Părerea mea este că fascinaţia pentru vis vine din faptul că este ceva ce ni se întâmplă, necontrolat, şi vine din interiorul nostru - căci noi visăm, nu este ca un film pe care îl vedem la televizor şi unde ştim regizorul, actorii. Contează şi faptul că visul vine cu imagini şi stări afective (simboluri) care ne bulversează uneori; ne copleşesc fie cu frica, teroarea pe care o aduc, ca în cazul coşmarurilor, fie cu stări de bucurie şi extaz, poate nemaitrăite până atunci. Şi atunci te întrebi: de unde? de ce? ce înseamnă asta?

    Dincolo de ce ar putea să însemne, mie mi se pare deosebit de important faptul că visul ne pune în contact şi cu emoţii, ne face să trăim. Nu cred că mulţi vom avea ocazia să fim alergaţi de un dinozaur în realitatea vieţii noastre cotidiene, însă emoţia puternică simţită atunci când trăim asta în vis ne îmbogăţeşte.

    Noi avem o plajă infinită de trăiri, însă societatea reglementează într-un fel ce e ok şi ce nu e ok să simţim şi să facem. Când percepem părintele sau şeful atât de ameninţător în relaţie cu noi precum un dinozaur ne putem spune că nu e ok să ne fie atât de frică, că alţii nu îl văd aşa... şi ajungem să reprimăm emoţia noastră.

    Visul, printr-o astfel de imagine a unui dinozaur care ne fugăreşte să ne omoare, ne poate semnala realitatea interioară, adevărata dimensiune la care trăiesc eu lucrurile, oferindu-mi astfel posibilitatea să conştientizez situaţia şi să fac ceea ce e mai sănătos pentru mine în relaţie cu o figură autoritară atât de ameninţătoare. Visul mă poate ajuta să nu rămân într-o situaţie abuzivă, de exemplu.

    Emoţiile ni le îmblânzim doar trăindu-le - sau cunoscându-le, cum ar zice vulpea din „Micul prinţ''. Iar visul poate fi una dintre căile spre cunoaşterea lor. Desigur, dinozaurul din visul meu diferă de dinozaurul din visul tău şi chiar şi la mine, de-a lungul timpului, el poate să însemne multe alte lucruri.

    5. Există vise premonitorii?

    Da, desigur. Sunt muuulte de vorbit. În cazul viselor premonitorii poate este de vorbit despre o funcţie a noastră, prezentă în fiecare dintre noi în anumite grade de dezvoltare, anume intuiţia.

    6. Ce se întâmplă, de fapt, când visăm?

    Când visăm se întâmplă multe, atât la nivelul creierului, cât şi la nivel psihic. Când visăm, zona prefrontală a cortexului, cea care se ocupă de activitatea conştientă din timpul zilei, nu mai este la fel de activă. Spunem că se diminuează controlul conştient de la nivel psihic. Eul nostru devine spectator şi astfel prind glas mai puternic alte zone din psihicul nostru. Eul nostru este prezent în vise, fie ca participant - facem ceva în propriul vis -, fie privim, suntem martorii a ceea ce se întâmplă.

    7. Sensul unor simboluri care apar în vis poate varia în funcţie de cultura în care s-a dezvoltat omul?

    Da, desigur. Să ne gândim la un crocodil care apare în vis: pentru un european, care trăieşte într-un mare oraş, să viseze un crocodil pe care l-a văzut cel mult la zoo sau în filme înseamnă ceva şi altceva semnifică pentru un african care trăieşte într-o colibă, în apropierea lor zi de zi. Pentru european reprezintă ceva îndepărtat, sălbatic (şi ne putem întreba ce simte acel om în el însuşi ca fiind aşa), în timp ce pentru african poate însemna ceva familiar, cu care are o relaţie, îi ştie comportamentul cum îl ştim noi pe al pisicilor, de exemplu.

    8. Semnificaţia simbolurilor se poate schimba în funcţie de fiecare om în parte sau în funcţie de contextul social dintr-un anumit moment?

    Visele sunt personale căci sunt visate de un om şi în primul rând sunt purtătoare de sens pentru cel care visează. Din această cauză merită să ne uităm întâi ce semnificaţie acordăm noi simbolurilor prezente în visele noastre şi nu să deschidem o carte de simbolistică sau de interpretare a viselor. Cheia înţelegerii viselor este una interioară. Însă noi trăim şi într-un context familial, social. Jung îi spunea spirit al timpului, zeitgeist. Gândiţi-vă cum ar fi fost privită pisica în visul cuiva în perioada inchiziţiei comparativ cu cea din prezent. Aşadar contextul social în care trăim poate oferi o altă cheie de înţelegere a unui simbol din vis.

    De asemenea, unul şi acelaşi simbol diferă ca semnificaţie în visul unei femei faţă de al unui bărbat. Pisica, atât de des asociată cu atribute de feminitate, atunci când apare în visul unui bărbat ne poate vorbi despre cum trăieşte el relaţia cu femeile (cu teamă că sunt prefăcute sau cu drag, cu nevoia de a le proteja?). Când apare în visul unei femei ne poate vorbi despre relaţia pe care o are cu corporalitatea, cu instinctualitatea ei.

    Visul este ceva viu din noi. Aş vrea să nu îl omorâm cu interpretări. Dovada e că avem vise profunde, care ne-au marcat, pe care nu le-am înţeles şi care ne ghidează şi în prezent. De exemplu, unele vise premonitorii se pot repeta, iar persoanele care le au ştiu că poartă o anumită semnificaţie şi ce trebuie să facă într-un anumit context de viaţă. Sau putem reveni la unele stări din vise ca într-un spaţiu sigur şi dătător de linişte sufletească, un temenos, de fiecare dată când trecem prin momente grele.

  7. #967
    Reply in Relaxation & Entertainment

    În jurul oamenilor care scriu cu stânga se fac tot felul de speculaţii. Există studii care arată că stângacii mor mai tineri. Altele construiesc legături între delincvenţă şi scrisul cu mâna stângă, în timp ce unii experţi susţin că acest obicei conduce la o predispoziţie a persoanei spre alcoolism. În timp ce acestea afirmaţii sunt contestate şi puţin susţinute cu dovezi solide, există un mit care are o oarecare putere de convingere, spunând că stângacii sunt mai inteligenţi decât cei care scriu cu mâna dreaptă.

    Aceste mituri sugerează şi că stângacii au mai multe şanse de a deveni genii, scrie Gândul.

    Un grup de cercetători a reanalizat o serie de studii făcute în ceea ce priveşte îndemânarea şi a încercat să demonstreze teoria mai sus enunţată.

    Ei au explicat că funcţionarea mâinii este în strânsă legătură cu o funcţie a creierului şi, prin urmare, este legată de cunoaştere.

    Aparent, stângacii au o parte dreaptă a creierului mai mare, fapt care îi ajută atunci când vine vorba despre orientarea în spaţiu şi reprezentarea mintală a obiectelor. De asemenea, stângacii au fibra nervoasă numită Corpus Callosums mai mare, asigurând astfel o conexiune mai bună între cele două emisfere ale creierului. În acest fel, ei reuşesc să proceseze infromaţia mai rapid decât o fac dreptacii, iar acest lucru îi face să fie mai pricepuţi la matematică.

    Experimentele în care au fost incluşi 2.300 de studenţi de vârste diferite au constat într-un chestionar cu întrebări legate de mâna pe care o folosesc aceştia pentru diverse activităţi, grila fiind aceeaşi pentru toţi participanţii, pentru ca rezultatele să poată fi comparate.

    Ei au primit şi teste de matematică, în urma cărora a reieşit că stângacii s-au descurcat mult mai bine, trecând în faţa dreptacilor şi ajungând la rezolvarea celor mai grele cerinţe.

    La final, analizând toate rezultatele, s-a dovedit că persoanele care foloseau mâna dreaptă pentru toate activităţile întreprinse au avut performanţe slabe la toate experimentele.

    Totuşi, în ciuda acestor rezultate, oamenii de ştiinţă susţin că există foarte mulţi dreptaci ale căror funcţii cerebrale sunt la fel de bine dezvoltate ca în cazul stângacilor.

  8. #968
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Papa Francisc a recunoscut că teoria evoluţiei şi Big Bang-ul sunt reale şi că Dumnezeu nu este „un magician cu o baghetă magică”.

    Adresându-se Academiei Pontificale de Ştiinţe, papa Francisc a făcut o serie de declaraţii care pun punct „pseudo-teoriilor” creaţionismului şi creaţiei inteligente, care ar fi fost încurajate de predecesorul său, Benedict XVI, scrie Mediafax.

    Francisc a explicat că teoriile ştiinţifice nu sunt incompatibile cu existenţa unui creator - argumentând că sunt chiar necesare: “Când citim despre Creaţie Geneză, riscăm să ne închipuim că Dumnezeu a fost un magician cu o baghetă magică care putea face totul. Nu este aşa”, a spus Papa.

    “Big Band-ul, despre care astăzim credem că stă la baza originii lumii, nu contrazice intervenţia creatorului divin, ci mai degrabă o impune. Evoluţia în natură nu este în răspăr cu noţiunea creaşiei, pentru că evoluţia necesită crearea fiinţelor care evoluează.”

    Biserica catolică şi-a contruit demult reputaţia de a fi anti-ştiinţă - în istorie rpmânând celebrul episodul în care Galileo Galilei s-a confruntat cu inchiziţia şi a fost forţat să îşi retracteze teoria „eretică” că Pământul se învârte în jurul Soarelui.

    Comentariile papei Francisc continuă drumul deschis de Papa Pius al XII-lea, care a venit cu o anumită deschidere către ideea evoluţiei şia îmbrăţişat ideea Big Bang-ului. În 1996, Papa Ioan Paul al II-lea a sugerat la rândul său că evoluţia este „mai mult de o ipoteză” şi „un fapt dovedit”.

    Papa Benedict al XVI-lea şi consilierii săi au susţinut ideea că ideea creaţiei inteligente stă la baza evoluţiei - ideea că selecţia naturală în sine este insuficientă să explice complexitatea lumii.

    Giulio Giorello, profesor şi preşedintele Institutului Naţional de Astrofizică din Italia, a spus pentru agenţia de presă italiană Adnkronos că: ”Declaraţia Papei este semnificativă. Suntem descendenţii direcţi ai Big Bang-ului care a creat universul. Evoluţia provine din creaţie.”

    Giulio Giorello, profesor de filosofie a ştiinţei la Universitata degli Studi din Milano, a spus că crede că Francisc încearcă să „nu mai amplifice emoţia unor posibile dispute” cu şiinţa.

    Cu toate acestea, Papa Francisc l-a lăudat pe Benedict XVI, dezvelind un bust din bronz al fostului suveran pontif, la sediul Academia Pontificale de Ştiinţe din Grădinile Vaticanului.

    “Ştiinţa, cunoaşterea, înţelepciunea şi rugăciunea i-au îmbogăţit inima şi spiritul său. Să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul pe care l-a dat Bisericii şi lumii prin existenţa şi pontificatul Papei Benedict”, a mai declarat Papa Francisc.

  9. #969
    Reply in Relaxation & Entertainment

    Jupiter a transmis către Terra informaţii cruciale în ultima perioadă, experţii susţin că planeta este cea mai mare şi cea mai veche din sistemul nostru solar.

    Recent, un grup de astronauţi a descoperit că Jupiter mai deţine două Luni, astfel că numărul sateliţilor naturali ai planetei ajung la 69, informează Gizmodo.

    Astronomul Scott Sheppard şi colegii săi au observat S/2016 J1 şi S/2017J1 pe 8 martie 2016, respectiv 23 martie 2017.

    ,,Încercam să observăm obiectele aflate în afara sistemului solar, Jupiter se afla din întâmplare în zona de observare,' a declarat Sheppard. S/2-016 J1 realizează o orbită completă în jurul lui Jupiter în aproximativ 1,65 de ani în timp ce S/2017 J1 o realizează în aproximativ 2,01 ani.

  10. #970
  11. #971
  12. #972
  13. #973
  14. #974
  15. #975
  16. #976
  17. #977
  18. #978
  19. #979
  20. #980