Oamenii pot avea vise premonitorii, iar acestea depind de gradul de intuiţie pe care îl are fiecare persoană în parte. Totodată, oamenii tind să viseze în culori, afirmă psihologul şi lectorul Ştefania Gubavu.
Mai jos găsiţi răspunsurile oferite de psihologul şi lectorul Ştefania Gubavu la opt întrebări despre vise pe care şi le pun foarte mulţi oameni:
1. De la ce vârstă visăm?
Noi ne dăm seama că visăm pentru că ne amintim acţiunea, imaginile din vis, o stare, o senzaţie cu care ne trezim. Această capacitate de reflectare se dezvoltă în timp în psihicul nostru şi este nevoie să existe şi conştiinţa propriei persoane, a identităţii noastre - Eu am visat. De aceea nu se poate stabili clar de când începem să visăm, căci bebeluşul nu ne poate povesti dacă a visat.
Însă capacitatea creierului de a visa, fiziologic vorbind, este prezentă încă de când ne naştem.
S-a dovedit ştiinţific faptul că bebeluşul îşi petrece mare parte a timpului în starea REM (rapid-eye movement), caracteristică visului. Aşa că am putea susţine că visăm încă de la începutul vieţii, ca şi cum visul este un însoţitor permanent al dezvoltării noastre psihice.
Şi animalele visează. Dacă le observăm atunci când visează, putem să ne dăm seama că cele mai multe vise ale lor sunt legate de perioada când erau pui.
2. Unele articole susţin că majoritatea oamenilor visează alb-negru şi că visele în culori sunt rare. Este doar un mit sau este adevărat?
Aş afirma opusul. Noi tindem să visăm în culori, căci ele reflectă mediul în care trăim, aşa cum îl vedem. Tocmai, atunci când visul este alb-negru sau este prezentat „într-o anumită lumină'', acest fapt poate indica ceva ce visătorul trăieşte în relaţie cu realitatea sau cu o anumită situaţie de viaţă, în funcţie de conţinutul visului respectiv.
Culorile reprezintă simboluri pentru emoţiile pe care noi le trăim.
Un vis în alb-negru poate vorbi despre o atitudine extremizată a persoanei faţă de viaţă (ori-ori), despre o situaţie fără alternative, poate o tristeţe prelungită faţă de o anumită situaţie pe care cel care visează o trăieşte, mergând până la depresie, neputinţă copleşitoare.
3. De ce crezi că simt oamenii nevoia să-şi povestească visele?
Cred că visele ne fascinează. Toţi oamenii îşi amintesc cel puţin un vis care i-a marcat pentru o perioadă de timp, chiar dacă nu au dorit să şi-l interpreteze. Pentru că visele ni se întâmplă! Nu decidem noi, de la nivel conştient, ce vom visa. Şi pentru că ne dau o anumită stare afectivă. Cred că nevoia de a le povesti vine din dorinţa de a le da sens, de a le integra în viaţa noastră. Ca şi cum ele ar veni dintr-un necunoscut din noi (căci sunt parte din noi), ca nişte mesaje care ne pot ajuta, ghida în viaţa noastră. Aceasta este o credinţă veche a omului, încă de la începuturi, pe când nu avea mijloace ştiinţifice să îşi explice ceea ce i se întâmplă. Omul vechi şi credinţa aceasta sunt în noi mai prezente decât am vrea să credem şi apar în relaţie cu tot ceea ce e necunoscut iniţial.
4. De unde vine fascinaţia pentru vis?
Părerea mea este că fascinaţia pentru vis vine din faptul că este ceva ce ni se întâmplă, necontrolat, şi vine din interiorul nostru - căci noi visăm, nu este ca un film pe care îl vedem la televizor şi unde ştim regizorul, actorii. Contează şi faptul că visul vine cu imagini şi stări afective (simboluri) care ne bulversează uneori; ne copleşesc fie cu frica, teroarea pe care o aduc, ca în cazul coşmarurilor, fie cu stări de bucurie şi extaz, poate nemaitrăite până atunci. Şi atunci te întrebi: de unde? de ce? ce înseamnă asta?
Dincolo de ce ar putea să însemne, mie mi se pare deosebit de important faptul că visul ne pune în contact şi cu emoţii, ne face să trăim. Nu cred că mulţi vom avea ocazia să fim alergaţi de un dinozaur în realitatea vieţii noastre cotidiene, însă emoţia puternică simţită atunci când trăim asta în vis ne îmbogăţeşte.
Noi avem o plajă infinită de trăiri, însă societatea reglementează într-un fel ce e ok şi ce nu e ok să simţim şi să facem. Când percepem părintele sau şeful atât de ameninţător în relaţie cu noi precum un dinozaur ne putem spune că nu e ok să ne fie atât de frică, că alţii nu îl văd aşa... şi ajungem să reprimăm emoţia noastră.
Visul, printr-o astfel de imagine a unui dinozaur care ne fugăreşte să ne omoare, ne poate semnala realitatea interioară, adevărata dimensiune la care trăiesc eu lucrurile, oferindu-mi astfel posibilitatea să conştientizez situaţia şi să fac ceea ce e mai sănătos pentru mine în relaţie cu o figură autoritară atât de ameninţătoare. Visul mă poate ajuta să nu rămân într-o situaţie abuzivă, de exemplu.
Emoţiile ni le îmblânzim doar trăindu-le - sau cunoscându-le, cum ar zice vulpea din „Micul prinţ''. Iar visul poate fi una dintre căile spre cunoaşterea lor. Desigur, dinozaurul din visul meu diferă de dinozaurul din visul tău şi chiar şi la mine, de-a lungul timpului, el poate să însemne multe alte lucruri.
5. Există vise premonitorii?
Da, desigur. Sunt muuulte de vorbit. În cazul viselor premonitorii poate este de vorbit despre o funcţie a noastră, prezentă în fiecare dintre noi în anumite grade de dezvoltare, anume intuiţia.
6. Ce se întâmplă, de fapt, când visăm?
Când visăm se întâmplă multe, atât la nivelul creierului, cât şi la nivel psihic. Când visăm, zona prefrontală a cortexului, cea care se ocupă de activitatea conştientă din timpul zilei, nu mai este la fel de activă. Spunem că se diminuează controlul conştient de la nivel psihic. Eul nostru devine spectator şi astfel prind glas mai puternic alte zone din psihicul nostru. Eul nostru este prezent în vise, fie ca participant - facem ceva în propriul vis -, fie privim, suntem martorii a ceea ce se întâmplă.
7. Sensul unor simboluri care apar în vis poate varia în funcţie de cultura în care s-a dezvoltat omul?
Da, desigur. Să ne gândim la un crocodil care apare în vis: pentru un european, care trăieşte într-un mare oraş, să viseze un crocodil pe care l-a văzut cel mult la zoo sau în filme înseamnă ceva şi altceva semnifică pentru un african care trăieşte într-o colibă, în apropierea lor zi de zi. Pentru european reprezintă ceva îndepărtat, sălbatic (şi ne putem întreba ce simte acel om în el însuşi ca fiind aşa), în timp ce pentru african poate însemna ceva familiar, cu care are o relaţie, îi ştie comportamentul cum îl ştim noi pe al pisicilor, de exemplu.
8. Semnificaţia simbolurilor se poate schimba în funcţie de fiecare om în parte sau în funcţie de contextul social dintr-un anumit moment?
Visele sunt personale căci sunt visate de un om şi în primul rând sunt purtătoare de sens pentru cel care visează. Din această cauză merită să ne uităm întâi ce semnificaţie acordăm noi simbolurilor prezente în visele noastre şi nu să deschidem o carte de simbolistică sau de interpretare a viselor. Cheia înţelegerii viselor este una interioară. Însă noi trăim şi într-un context familial, social. Jung îi spunea spirit al timpului, zeitgeist. Gândiţi-vă cum ar fi fost privită pisica în visul cuiva în perioada inchiziţiei comparativ cu cea din prezent. Aşadar contextul social în care trăim poate oferi o altă cheie de înţelegere a unui simbol din vis.
De asemenea, unul şi acelaşi simbol diferă ca semnificaţie în visul unei femei faţă de al unui bărbat. Pisica, atât de des asociată cu atribute de feminitate, atunci când apare în visul unui bărbat ne poate vorbi despre cum trăieşte el relaţia cu femeile (cu teamă că sunt prefăcute sau cu drag, cu nevoia de a le proteja?). Când apare în visul unei femei ne poate vorbi despre relaţia pe care o are cu corporalitatea, cu instinctualitatea ei.
Visul este ceva viu din noi. Aş vrea să nu îl omorâm cu interpretări. Dovada e că avem vise profunde, care ne-au marcat, pe care nu le-am înţeles şi care ne ghidează şi în prezent. De exemplu, unele vise premonitorii se pot repeta, iar persoanele care le au ştiu că poartă o anumită semnificaţie şi ce trebuie să facă într-un anumit context de viaţă. Sau putem reveni la unele stări din vise ca într-un spaţiu sigur şi dătător de linişte sufletească, un temenos, de fiecare dată când trecem prin momente grele.
